Newsflash

Rezultate căutare « compendiu de oncologie medicala »


Viaţa medicală „secţiunea de aur a publicisticii medicale româneşti“

de Iftimie NESFÂNTU - iun. 11, 2010

   În „pachetul de întrebări“ pe care-l folosesc ori de câte ori derularea unui interviu ajunge în impas, se află şi una care, surprinzător, a pus în dificultate mulţi interlocutori: Ce rol credeţi dv. că are „Viaţa medicală“ în publicistica românească? Am repetat întrebarea şi unor participanţi la Gala Viaţa medicală 2010.
   Unul dintre răspunsuri, oferit de dl prof. dr. Gheorghe Burnei, care se numărase printre laureaţii Galei 2009, acum a fost între invitaţii la eveniment, m-a lăsat realmente „mut ca o lebădă”: „Viaţa medicală este singura publicaţie din spaţiul publicistic românesc care a impus şi colaboratorilor (şi cititorilor) şi a păstrat un echilibru între partea ştiinţifică, strict medicală, şi partea dedicată literaturii şi artelor frumoase. Şi îşi găseşte, cred, corespondent în raportul dintre latura raţională şi cea emoţională a omului. Spuneţi-mi, cine a mai reuşit aşa ceva?!…“ Poate nu suntem departe de „secţiunea de aur“ din matematică – sau de acea „proporţie divină“ – cum o numea, la 1854, estetul german A. Zeising – aplicabilă deopotrivă şi corpului omenesc şi naturii. Şi nu mă surprinde că ediţia din acest an a Galei a adus la vedere aceeaşi armonie, aceeaşi „secţiune de aur“. (...)
Un reportaj realizat de Iftimie Nesfântu.
 

CERCETAREA MEDICALĂ TRANSLAŢIONALĂ, o necesitate a interdisciplinarităţii

de Dr. Mihail MIHAILIDE - iun. 11, 2010

   Am asistat la un eveniment ştiinţific, probabil, unic, dar nu surprinzător. Unic, pentru că preocupările de ordin ştiinţific nu se află între priorităţile instituţiilor medicale private de la noi – cel puţin ale celor pe care, ca invitat, am avut prilejul să le cunosc, şi nu sunt puţine – interesul managerilor – chiar dacă sunt medici –, fiind cel bănesc. Sporirea veniturilor, chiar dacă afirmativ o bună parte vor fi dirijate către îmbunătăţirea dotării cu aparatură, în scopul ameliorării asistenţei medicale, într-o vreme când sistemul sanitar public e cvasifalimentar, e totuşi dominantă. Deloc surprinzător, dacă voi arăta că evenimentul a avut loc pentru a doua oară în organizarea Centrului de Diagnostic şi Tratament „Dr. Victor Babeş“, în perioada 3–4 iunie a.c., sub numele de Zilele ştiinţifice „Victor Babeş“ – Ediţia a II-a. (...)

Gala Viaţa medicală 2010

- iun. 4, 2010

…care s-a desfăşurat în cadrul celei de-a XX-a ediţii Rommedica (Romexpo), la 27 mai a.c., s-a bucurat de succes. În numărul viitor al ziarului – un fotoreportaj de la acest eveniment festiv. Mai jos, numele celor 12 personalităţi omagiate pentru devotamentul arătat îngrijirii bolnavului, pentru remarcabile contribuţii în cercetarea ştiinţifică, în modernizarea învăţământului medical, dar şi pentru valoarea şi actualitatea studiilor şi articolelor publicate în paginile săptămânalului nostru:
acad. Constantin Popa,
prof. dr. Carmen Doina Ginghină,
prof. dr. Petre Iacob Calistru,
prof. dr. Mihai Voiculescu,
prof. dr. Ostin C. Mungiu,
prof. dr. Francisc Schneider,
prof. dr. Maria Puiu,
prof. dr. Dumitru Justin Diaconu,
prof. dr. Cristian Nicolae Didilescu,
prof. dr. Dimitrie Nanu,
prof. dr. Nicolae Calomfirescu,
prof. dr. Traian Ataman.
 

27 mai, Gala Viaţa medicală 2010

de Dr. Mihail MIHAILIDE - mai 28, 2010

    Neaşteptatei oportunităţi ce ni s-a ivit în această primăvară, primăvara anului celei mai profunde crize economico-financiare din ultimele opt decenii, am înţeles să-i răspundem prin organizarea celei de-a doua Gale a săptămânalului „Viaţa medicală“. Această extraordinară oportunitate venită dinspre ROMEXPO, liderul industriei româneşti de târguri şi expoziţii, a constat din oferta de a ne găzdui Evenimentul în cadrul celei de-a XX-a ediţii ROMMEDICA. Alături de Rompharma (medicamente) şi Romoptik (aparatură şi instrumente optice), această tradiţională manifestare expoziţională dedicată sănătăţii publice şi private are loc între 26 şi 29 mai a.c., având ca grup ţintă medicii şi managerii de spitale. Am putut astfel continua ceea ce ne-am propus – la aceeaşi dată, 27 mai, dar 2009, la Ateneul Român – anume, să-i reunim anual, într-o sărbătoare, pe reprezentanţii elitei noastre profesionale, personalităţi din alte domenii, membrii formaţiunilor artistice ale confraţilor – scriitori, pictori, artişti fotografi, muzicieni –, întru neuitarea trecutului Medicinii româneşti şi exprimarea încrederii noastre în viitorul acesteia. (...)

Obstetrică-ginecologie pentru asistenţă medicală

de Prof. dr. Dimitrie NANU - mai 28, 2010

   Lucrarea OBSTETRICĂ-GINECOLOGIE a fost redactată de conf. dr. Marius Alexandru Moga, împreună cu un larg colectiv de colaboratori. De menţionat trei semnături ale unor autori din străinătate, anume: prof. dr. Valentin Friptu (Republica Moldova), prof. dr. h. Boguslaw Buszewski (Polonia), prof. dr. Ali Riza Odobasi (Turcia). (...)
 

Dermatoscopia în dermato-oncologie

de Conf. dr. Costin CĂRUNTU - mai 21, 2010

    În modernul Amfiteatru Clinic al Spitalului Universitar de Urgenţă din Bucureşti, între 6 şi 8 mai a.c., s-au desfăşurat lucrările seminarului cu tema „Principii de dermatoscopie – aplicaţii clinice ale dermatoscopiei“, organizat sub coordonarea Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ Bucureşti, în cadrul proiectului „Dezvoltarea dermato-oncologiei ca linie integrată de învăţământ superior medical (studii de licenţă şi masterat) şi a unei reţele interuniversitare de parteneriat în domeniu“, finanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007–2013, axa prioritară nr. 1 – „Educaţia şi formarea profesională în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere“, domeniul major de intervenţie 1.2. – „Calitate în învăţământul superior“. Această manifestare ştiinţifică a reunit, alături de studenţi şi masteranzi, numeroşi medici dermatologi din România, dar şi specialişti din Ungaria şi Italia. (...)

 

GALA Viaţa medicală 2010

- mai 14, 2010

Pregătirea evenimentului din 27 mai, care se va desfăşura cu prilejul celei de-a 20-a aniversări ROMMEDICA, la Complexul ROMEXPO (sălile „Titulescu“, „Brâncuşi“ şi „Madgearu“) se apropie de sfârşit. Au fost tipărite şi difuzate invitaţiile către o bună parte dintre participanţi.

GALA Viaţa medicală 2010

- apr. 30, 2010

   Cu prilejul anunţatului eveniment de la 27 mai a.c. – Gala „Viaţa medicală“ 2010 –, ce se va desfăşura în contextul celei de-a XX-a aniversări ROMMEDICA, Orchestra de Cameră a Medicilor „Dr. Ermil Nichifor“ (dirijor, Ion Iosif Prunner) va susţine un frumos concert. Din program nu vor lipsi lucrări de W. A. Mozart, J. Haydn, J. Strauss şi D. Popovici. Reamintim că între lucrările ce vor fi lansate se află şi volumul al 15-lea al Caietelor Vieţii medicale: „Excelenţa medicală în vremea Crizei“, ieşit de curând de sub tipar.
 

GALA Viaţa medicală 2010

- apr. 23, 2010

  Cu prilejul anunţatului eveniment de la 27 mai a.c. – Gala „Viaţa medicală“ 2010 –, ce se va desfăşura în contextul celei de-a XX-a aniversări ROMMEDICA, Editura Viaţa Medicală Românească va lansa o nouă şi importantă lucrare: Pagini din Istoria Gerontologiei şi Geriatriei româneşti, de Mircea Dumitru, Constantin Bogdan şi Jan Hurjui.

GALA Viaţa medicală 2010

- apr. 16, 2010

   La 27 mai, cu prilejul celei de-a 20-a aniversări ROMMEDICA, se va desfăşura la Complexul Romexpo (sălile „Titulescu“, „Brâncuşi“ şi „Madgearu“)
a doua ediţie a Galei Viaţa medicală. Evenimentul va cuprinde: • lansări de carte medicală şi literară • vernisaje de fotografie artistică şi pictură • un concert oferit de Orchestra de Cameră a Medicilor • acordarea de premii de excelenţă unor personalităţi ale lumii medicale, care au publicat în paginile săptămânalului nostru. Dintre volumele ce vor fi lansate cu acest prilej, în numărul de astăzi vă dezvăluim următoarele titluri: „Anestezia în chirurgia artroscopică a genunchiului“ de dr. Valentina Dobre-Sima, „Manifestări cutanate în alcoolismul cronic“ de dr. Mihaela Popescu, al 15-lea volum al Caietelor Vieţii medicale: „Excelenţa medicală în vremea Crizei“, cel de-al doilea număr (2/2010) al revistei Societăţii Medicilor Scriitori şi Publicişti „Fântâna din Kos“.
 

Eforturi pentru emancipare industrială, medicală şi turistică

de Prof. dr. Nicolae GORUN - apr. 16, 2010

   Cristale de Bucovina este a unsprezecea realizare, în 20 de ani, a colegului nostru, dr. Ioan Ieţcu, care în cartea precedentă „Elogii mâinilor“ m-a desfătat cu imagini şi texte referitoare la mână ca segment anatomic conectat cu creierul, conexiune esenţială în apariţia, evoluţia şi progresul omului. De data aceasta, volumul de peste 300 de pagini, rezultatul unei cooperări pluridisciplinare între medici, ingineri, profesori, istorici, politicieni, dar şi între exponenţi ai celor trei vârste este mai întâi un compendiu de istorie a devenirii Bucovinei după anexarea ei la 1774/1775 de către Imperiul austriac, dar şi de evoluţie alertă a economiei celei mai estice provincii a imperiului prin prospecţiuni economice (sare, lemn, zootehnie, drumuri ş.a.). (...)

 

INFECŢII ACUTE PALPEBRALE întâlnite frecvent în practica medicală

de Dr. Alina Mihaela CIOCÂLTEU - apr. 9, 2010

Articolul despre următoarele infecţii îl puteţi citi în ziaru nostru, Viaţa medicală.
BLEFARITA
ORJELETUL
ŞALAZIONUL
IMPETIGO
ERIZIPELUL
ABCESUL ŞI FLEGMONUL
PALPEBRAL
HERPESUL PALPEBRAL
HERPES ZOSTER OFTALMIC (HZO)



 

GALA Viaţa medicală 2010

- apr. 9, 2010

       La 27 mai, cu prilejul celei de-a 20-a aniversari ROMMEDICA, se va desfasura la Complexul Romexpo (salile „Titulescu“, „Brâncusi“ si „Madgearu“) a doua editie a Galei Viata medicala. Evenimentul va cuprinde: - lansari de carte medicala si literara - vernisaje de fotografie artistica si pictura - un concert oferit de Orchestra de Camera a Medicilor - acordarea de premii de excelenta unor personalitati ale lumii medicale, care au publicat în paginile saptamânalului nostru. Dintre volumele ce vor fi lansate cu acest prilej, în numarul de astazi va dezvaluim urmatoarele titluri: „Anestezia în chirurgia artroscopica a genunchiului“ de dr. Valentina Dobre-Sima, „Manifestari cutanate în alcoolismul cronic“ de dr. Mihaela Popescu si al 14-lea volum al Caietelor Vietii medicale: „Excelenta medicala în vremea Crizei“
 

GALA Viaţa medicală 2010

- apr. 2, 2010

   La 27 mai, în contextul celei de-a 20-a aniversări ROMMEDICA, se va desfăşura la Complexul Romexpo (sălile „Titulescu“, „Brâncuşi“ şi „Madgearu“) a doua ediţie a Galei Viaţa medicală. Evenimentul va cuprinde: • lansări de carte medicală şi literară • vernisaje de fotografie artistică şi pictură • un concert oferit de Orchestra de Cameră a Medicilor • acordarea de premii de excelenţă unor personalităţi ale lumii medicale, care au publicat în paginile săptămânalului nostru. Vom reveni cu detalii în numerele viitoare.
 

Reuniune medicală de elită, la Bucureşti Conferinţa Federaţiei Europene a Academiilor de Medicină

de Dr. Aurel F. MARIN - apr. 2, 2010

Articolul prezintă declaraţiile următoarelor personalităţi medicale, ce pot fi citite in ziarul nostru, Viaţa medicală.
 - Prof. dr. Adrian Streinu-Cercel,
secretar de stat în Ministerul Sănătăţii
 - Daniel Petru Funeriu,
ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului
 - Prof. dr. Florian Popa,
rectorul UMF „Carol Davila“ Bucureşti

 - Prof. dr. Christian Chatelain,
reprezentantul Academiei Franceze de Medicină în cadrul FEAM
 - Prof. dr. Ioanel Sinescu,
prorector UMF „Carol Davila“ Bucureşti
 - Acad. Constantin Bălăceanu-Stolnici
 - Prof. dr. Dragoş Vinereanu
 - Prof. dr. Ramón Muñoz-Chápuli

(Malaga, Spania)
 - Prof. dr. Eduard Apetrei,
vicepreşedinte al Academiei de Ştiinţe Medicale
 - Prof. dr. Luigi Frati,
preşedintele Academiei Italiene de Medicină, fost preşedinte FEAM, rectorul Universităţii Sapienza din Roma
 - Prof. asoc. dr. Hao Zhang
(Beijing, China)
 - Prof. dr. Pieter A. Doevendans
(Utrecht, Olanda)
 - Prof. dr. Mircea Cinteză
 - Acad. Maya Simionescu,
preşedinta Secţiei de Ştiinţe Biologice a Academiei Române
 - Prof. dr. Carmen Ginghină
 - Prof. dr. Hubert E. Blum,
preşedintele FEAM, membru al Prezidiului Academiei Germane de Ştiinţe Leopoldina
 - Prof. dr. Sir Peter Lachmann,
consilier ştiinţific FEAM, preşedinte fondator (1998–2002) al Academiei Britanice de Ştiinţe Medicale, membru al Royal Society
 - Prof. dr. Yrjö T. Konttinen
(Helsinki, Finlanda)
 - Prof. dr. André Knottnerus,
preşedintele Secţiei Medicale a Academiei Regale Olandeze, preşedintele Consiliului Sănătăţii din Olanda
 - Prof. dr. Ştefan N. Constantinescu
(Bruxelles, Belgia)
 - Prof. dr. Caius Traian Dragomir,
preşedintele Comisiei de Bioetică a Academiei de Ştiinţe Medicale
 

Agenda Medicală 2010

de Dr. M. M. - mar. 12, 2010

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

Dermato-oncologie, învăţământ integrat, multidisciplinaritate...

de Dr. Aurel F. MARIN - mar. 5, 2010

     Miercuri, 3 martie a.c., s-a lansat la Bucureşti, proiectul „Dezvoltarea dermatooncologiei ca linie integrată de învăţământ superior medical (studii de licenţă şi masterat) şi a unei reţele de parteneriat interuniversitar în domeniu“, demers finanţat din fonduri structurale europene. Iniţiat de către Centrul de Excelenţă în Dermatologie din cadrul UMF „Carol Davila“ Bucureşti, proiectul este realizat în parteneriat cu instituţii academice de prestigiu, din ţară şi din Europa. Abordarea modernă, cu un mare potenţial inovator asupra învăţământului medical – şi nu doar de Dermatologie –, implicit asupra practicii medicale viitoare, face ca interesul generat de acest program educaţional să fie unul ridicat. Pentru mai multe detalii, ne-am adresat dlui dr. Daniel Boda, cercetător ştiinţific gr. II, conducătorul Centrului de Excelenţă în Dermatologie din cadrul UMF „Carol Davila“ Bucureşti, preşedintele Agenţiei Naţionale a Medicamentului, coordonatorul proiectului amintit. Această oportunitate ne-a permis şi câteva întrebări colaterale, legate de activitatea ANM, pe subiecte ajunse „la ordinea zilei“.
Un interviu realizat de dr. Aurel F. Marin.

Asociaţiile profesionale şi educaţia medicală continuă

de Dr. Rodica ALDICA - mar. 5, 2010

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

DESCENTRALIZARE MEDICALĂ SAU MALPRAXIS POLITIC? (3)

de Dr. Florin CHIRCULESCU - feb. 12, 2010

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

Descentralizare medicală sau malpraxis politic?(2)

de Dr. Florin CHIRCULESCU - feb. 5, 2010

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

Căutare Avansată

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe